Noi, oamenii Ne plangem ca toate relele ni se intampla numai noua si ca viata noastra nu are nici un sens. Dar oare nu suntem noi vinovati? Oare nu am devenit prea ocupati si prea indiferenti? Ne costa ceva daca ne oprim macar un minut sa ii zambim unui copil? Ne costa ceva daca din cand in cand ne mai intoarcem la varsta aia pura si far` de probleme numita copilarie? Nu, nu putem da timpul inapoi, dar putem sa copilarim la orice varsta. Oricand putem sa privim norii si sa le dam diverse forme. Oricand putem sa ascultam trilurile pasarelelor. Oricand putem sa uitam de griji si sa zambim. Oamenii societatii contemporane se comporta ca niste roboti ce par a fi presetati. Stiu doar sa munceasca, sa se vaite si atat. Ne e teama sa ne privim unii pe altii in ochi. Avem tipare bine definite in minte, iar tot ceea ce incalca aceste tipare e catalogat de catre noi in fel si chip. Suntem prea monotoni. Ne e frica sa fim noi deoarece ne temem de ceea ce vor spune ceilalti la adresa noastra. Suntem prea orgoliosi, prea egoisti, prea cruzi si prea stresati … Daca noi suntem asa, oare cum vor fi generatiile urmatoare?
“Un copil poate oricand sa il invete pe un adult trei lucruri: cum sa fie multumit fara motiv, cum sa nu stea locului niciodata si cum sa ceara cu insistenta ceea ce isi doreste” (Al cincilea munte, Paulo Coelho)
Mereu Pozitiv 